Actualitatea delegaţiei

Întâlniri bilaterale ale ministrului apărării naţionale în marja Reuniunii ministeriale a NATO

În contextul participării la Reuniunea ministerială a NATO, ministrul apărării naționale, Nicolae-Ionel Ciucă, a avut miercuri, 12 februarie, la Bruxelles, o serie de întâlniri cu omologii din Polonia, Bulgaria și Georgia.

Întrevederea cu omologul polonez, Mariusz Błaszczak, a evidenţiat necesitatea sporirii cooperării în cadrul Inițiativei „Bucureşti 9 (B9)”, inclusiv pe tema mobilităţii militare. Cei doi demnitari au discutat modalitățile de asigurare a unei abordări unitare, coerente și coordonate a posturii aliate de descurajare și apărare pentru întregul flanc estic al NATO, precum şi consolidarea contribuției reciproce la structurile multinaţionale găzduite de cele două state aliate.
În cadrul întrevederii cu omologul din Bulgaria, Krasimir Karakachanov, ministrul român al apărării naționale a evidenţiat stadiul şi perspectivele cooperării bilaterale în domeniul apărării şi în format aliat, inclusiv prin prisma desfăşurării misiunilor transfrontaliere de poliţie aeriană. De asemenea, a fost discutat stadiul implementării măsurilor subsumate prezenței avansate adaptate (tFP), precum şi o serie de proiecte dezvoltate în cadrul UE.
Întâlnirea cu omologul din Georgia, Irakli Garibashvili, a oferit demnitarului român ocazia de a evidenţia consistența relațiilor militare româno-georgiene şi progresele înregistrate de Georgia în procesul de implementare a reformelor în domeniul securității şi apărării. Totodată, ministrul Ciucă a manifestat deschidere şi interes pentru o mai bună cooperare pentru sporirea securităţii în regiunea Mării Negre şi a reiterat sprijinul pentru aspirațiile euro-atlantice ale Georgiei.

In prim plan

Întâlnirea ministrului apărării naţionale cu secretarul american al apărării

13.02.2020

Miercuri, 12 februarie, în marja Reuniunii miniştrilor apărării din statele membre ale NATO, a avut loc întâlnirea…

Întâlniri bilaterale ale ministrului apărării naţionale în marja Reuniunii ministeriale a NATO

13.02.2020

În contextul participării la Reuniunea ministerială a NATO, ministrul apărării naționale, Nicolae-Ionel Ciucă, a avut …

The official opening of the photo exhibition “Afghanistan: Faces of War”

12.02.2020

On February 12, Deputy Secretary General Mircea Geoană, Defense Minister Nicolae Ciucă, and the Chairman of the Military…