Operaţii NATO

Misiunea NATO în Irak

La Summit-ul de la Bruxelles (iulie 2018), liderii NATO au decis, urmare solicitării Irak-ului, să lanseze o misiune non-combat (Misiunea NATO din Irak/NMI) axată pe instruire și dezvoltarea capacităților instituționale ale acestui stat. NMI a fost creată efectiv în octombrie 2018. Misiunea dispune de aprox. 500 de membri – instructori, consilieri și personal de sprijin provenind din statele membre NATO, dar și de la parteneri precum Australia, Finlanda, Suedia. NMI reflectă și eforturile NATO pe dimensiunea de proiectare a stabilității.

Eforturile NATO sunt complementare și coordonate cu alte organizații relevante cum ar fi  Uniunea Europeană, ONU, sau coaliții precum Coaliția Globală pentru înfrângerea ISIS. De asemenea, ele se înscriu în cadrul planurilor mai ample ale comunității internaționale de reformare a instituțiilor și structurilor de securitate din Irak. Activitățile de instruire ale NMI sunt derulate la școlile militare din apropierea Bagdad-ului, la Besmaya și Taji. Activitățile de consiliere se desfășoară în Bagdad, inclusiv în cadrul Ministerului Apărării, Biroului Consilierului Național pentru Securitate și alte instituții relevante din sfera securității.

România contribuie cu instructori și consilieri pentru forțele irakiene de securitate. Este, de asemenea, implicată în implementarea Programului NATO vizând dezvoltarea învățământului din domeniul apărării (Defence Education Enhancement Program/DEEP), context în care oferă expertiză și consiliere Colegiul Irakian de Apărare, prin intermediul Universității Naționale de Apărare.

Decembrie 2019

In prim plan

Întâlnirea ministrului apărării naţionale cu secretarul american al apărării

13.02.2020

Miercuri, 12 februarie, în marja Reuniunii miniştrilor apărării din statele membre ale NATO, a avut loc întâlnirea…

Întâlniri bilaterale ale ministrului apărării naţionale în marja Reuniunii ministeriale a NATO

13.02.2020

În contextul participării la Reuniunea ministerială a NATO, ministrul apărării naționale, Nicolae-Ionel Ciucă, a avut …

The official opening of the photo exhibition “Afghanistan: Faces of War”

12.02.2020

On February 12, Deputy Secretary General Mircea Geoană, Defense Minister Nicolae Ciucă, and the Chairman of the Military…