România în NATO

Politica NATO în domeniul nuclear

Politica NATO în domeniul nuclear este fondată pe respectul Tratatului de neproliferare nucleară (Non Proliferation Treaty - NPT), considerat de membrii NATO „piatra de temelie” a regimului internaţional de neproliferare nucleară; toţi aliaţii sunt membri ai NPT şi sprijină universalizarea, respectarea şi implementarea deplină a Tratatului, precum şi ale celorlalte instrumente internaţionale relevante în domeniu.

Politica specifică a Alianţei în domeniul nuclear este determinată, totodată, de "postura" sa nucleară şi de locul capacităţilor nucleare în strategia NATO, văzute ca un element extrem de important în politica NATO de descurajare a unei eventuale agresiuni împotriva Aliaţilor. Armele nucleare sunt considerate "garanţia supremă a securităţii Aliaţilor" dar rolul lor este unul politic, nefiind îndreptate împotriva unor amenințări specifice.

De la începutul anilor 1990, politica nucleară a NATO a trecut printr-un proces de adaptare la noul context de securitate, ceea ce s-a tradus prin reduceri semnificative ale capacităţilor nucleare (localizate în Europa) şi prin promovarea măsurilor de creştere a încrederii şi securităţii (CSBMs) în domeniu cu Rusia. Modificările climatului de securitate, reflectate in Conceptele Strategice din 1991 si 1999, au făcut, de asemenea, să fie considerate extrem de improbabile circumstanţele în care s-ar putea ajunge la folosirea armelor nucleare.

Noul Concept Strategic, adoptat la summit-ul NATO de la Lisabona (2010), a inclus pentru prima data intenția statelor membre de a crea condițiile unei lumi libere de arme nucleare, în paralel cu evaluarea că atât timp cât armele nucleare vor continua să existe Alianța va rămâne una nucleară, armele nucleare fiind parte a „mixului” de capabilități nucleare, convenționale şi de apărare anti-racheta.

Raportul procesului de Revizuire a Posturii de Aparare şi Descurajare (DDPR) reafirmă angajamentul sus-menționat şi apreciază că actuala postură nucleară a Alianței îndeplineşte criteriile necesare unei descurajări şi apărări credibile. Totodată, este reflectată importanța garanțiilor negative de securitate, unilaterale şi independente ale Marii Britanii, SUA şi Franței pentru descurajarea proliferării nucleare.

Pentru mai multe detalii accesati: http://www.nato.int/cps/en/natolive/topics_50069.htm

 

 

Actualizat: mai 2013

Întrevederea secretarului de stat George Ciamba cu asistenți ai secretarului general al NATO

22.02.2017

Alături de întâlnirea cu secretarul general adjunct, programul vizitei la sediul NATO a secretarului de stat pentru…

Întrevederea secretarului de stat George Ciamba cu adjunctul secretarului general al NATO Rose Gottemoeller

22.02.2017

Secretarul de stat pentru afaceri bilaterale şi strategice în spaţiul euro-atlantic, George Ciamba, a întreprins, în…

Vizita la NATO a secretarului de stat George Ciamba

21.02.2017

Secretarul de stat pentru afaceri bilaterale şi strategice în spaţiul euro-atlantic, George Ciamba, se va deplasa, în…